Gliese 581g – Noul Pamant ?

octombrie 1, 2010 la 09:51 | Publicat în News | 13 comentarii
Etichete: , , , , , , , ,

O echipa de astronomi de la Universitatea din California, au descoperit o
planeta asemanatoare Pamantului la o distanta de 20 de ani lumina de noi.
Relativ aproape, aproximativ 120 trilioane de mile de Terra. Gliese,
ar putea fi urmatorul ”Pamant” :

” Sansele ca sa existe viata pe aceasta planeta sunt de 100%, nu am nici
un dubiu. ”, spune Steven Vogt, provesor la U.C.

Planeta e de 3 ori mai mare decat Terra insa are gravitate asemanatoare
cu cea de pe Pamant. Dr. Elizabeth Cunningham, astronom la Royal
Observatory spune :

” Daca am gasi apa lichida la suprafata acestei planete, e primul pas
spre a gasi si viata ”

In Calea Lactee s-au descoperit mii de planete, insa aceasta e prima
care poate sustine viata. Din pacate, chiar si cu aceasta distanta
relativ mica, daca ar trebui sa ajungem acolo, ne-ar lua aproximativ 20
de ani, calatorind aproape cu viteza luminii. Totusi, daca am ajunge,
am gasi lucruri similare : gravitate si conditii atmosferice similare
Terrei. Singura diferenta ar fi temperatura, care nu depaseste -12
grade Celsius. O alta diferenta majora, e faptul ca aceasta planeta, NU
se invarte. Astfel, jumatate de planeta este expusa intunericului
Cosmic tot timpul, iar cealalta jumatate, caldurii solare.

Sursa. Pt cei care vor tot articolul.

Nu am stiri !

septembrie 11, 2009 la 05:35 | Publicat în Lumea azi | 8 comentarii
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

berlusconiWN_450x330

Neata ! Eu in fiecare dimineata de obicei deschid site-ul de la CNN si de obicei pun 2/3 stiri care ma intereseaza pe mine, sau pun ceea ce imi sare in ochi.Azi dimineata, nimic interesant.. Adica ar fi ceva si nu prea. Intr-un fel, sunt satul. Turcia isi ingroapa mortii dupa inundatii,Iran-ul se joaca de-a soarecele si pisica impreuna cu opozitia si agentiile internationale,Europa e ocupata sa puna mana pe o parte din Opel Europa a celor de la GM Motors,Obama iar a ajuns la stiri cu planul lui de sanatate american.. Habar n-am ce sa scriu, si parca sunt si plictisit azi. Eu nu pun stiri din Romania, nu prea ma intereseaza. Despre Romania scriu la general. Tara asta e un fel de cutie a Pandorei, nu ar trebui sa te mire nimic. Si nu, nu ma intereseaza 9/11.Presimt ca pe toate blog-urile se va scrie despre asta, asa ca nu am de gand sa ma plictisesc si mai mult. Pe langa asta, simt ca americanii au simtit atunci din gustul propriului medicament. Cineva trebuia sa le dea o palma. Deci, NU am stiri, nu stiu ce sa scriu.. nu la categoria asta. Daca apare ceva de Breaking News, o sa va anunt, dar simt ca sunt slabe sanse. Terra se scalda in acelasi rahat zi de zi.Oameni mor, altii dau declaratii. Mai nou Italia e ocupata cu presupusele orgii a lui Berlusconi pe care acesta le organiza la diferitele lui locatii. Si ? Omu poate, are bani, isi permite. Ce-i cu asta ? Mai mult ma enerveaza ca apar parasute de astea romanesti care s-au gandit ele ca acum e bine sa scoata capul prin Click sau Can-Can / Libertatea si care mai sunt, ca : ” Si eu si eu, si eu am fost acolo, mi-a dat 1000 de E sa i-o sug ” . Aha.. asta e stire ? Bine.. N-am stiri !

Suntem singuri ?

septembrie 10, 2009 la 05:57 | Publicat în Lumea azi | 34 comentarii
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

believe

In antichitate lumea se intreba daca exista ” un capat” al Pamantului, si era convinsa ca acest Pamant e plat. Mai tarziu, omenirea si-a imaginat ca acolo pe Luna, exista ”ceva”, si prin eforturi deosebite, unele sfarsind in adevarate tragedii, OMUL a ajuns si acolo. Nu am gasit nimic. Cat de mare e universul ? Ne putem imagina. De curand, Hubble a descoperit galaxii, care dupa legile spatiului si fizicii existente, nici nu ar trebui sa existe. Atat de indepartate si vaste sunt. Ce intrebare tulbura multe lume? Suntem singuri in univers ? Sigur, sunt incidente, asa zisele OZN-uri si aparitiile lor, incidentul Roswell, declaratiile pilotilor avioanelor de vanatoare din al doilea razboi mondial. Sa nu mai amintim de disparitii de nave, avioane, oameni, unele mai ciudate decat celelalte. Totusi, nimic clar. Nimeni nu a venit, si nici nu am gasit pe cineva cu care sa comunicam. Nici un semnal nu vine de acolo din acel spatiu negru si indepartat. Oare chiar suntem singuri ? Descoperim ca Universul e mai mare decat ne-am fi imaginat vreodata, si in tot acest spatiu imens.. numai noi. Nu va face sa va simtiti singuri ? Eu da, uneori. In cam cat timp vom afla raspunsul, cum se va transforma lumea atunci, pentru ca acum nu avem decat imaginatia noastra si ce ne-a oferit Hollywood-ul. Acum nu-mi vine in minte decat serialul X-Files, si acele ”motto-uri” : The truth is Beyond Us si I Want To Belive… Cunoaste cineva adevarul ? Cunoaste cineva macar O PARTE din adevar ?

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.